gânduri risipite-n vânt

Ecoul gândurilor mele nu mai are glas..
Cheia visurilor mele a ruginit...s-a cufundat într-o mare de întuneric,iar cea mai mică speranță a devenit scrum.
Când minutele îți scapă printre degete pur și simplu,iar zâmbetele greu își fac apariția,lacrimile care se scurg întruna,pentru ce?...
Vraja care te posedă întruna..și adierile deja te fac să tremuri.
Imaginația care e pierdută și ideile moarte,fac din tine un om care aleargă neîncetat către infinit...Trecutul sumbru, prezentul fără logică și viitorul nul.
Minciuna care te ucide,acum te face să trăiești,iar cea mai mică dorință te sufocă.
Exista iluzia aceia care te făcea să trăiești în lumea ta captivantă..acum e doar o amintire.
Mai era și optimismul care a cedat,magia a dispărut,totul s-a risipit..Mereu cauți în van speranța care fuge, se ascunde întotdeauna,nu o poți găsi.
Și valuri de gânduri risipite-n vânt bântuie pretutindeni...

încotro?

        Vreau,vreau să pleeecc,să mă duc departeeee
Vreau să evadez din lumea asta seacă
   Aș alerga către infinit,cu picioarele goale, pe pietrele ascuțite,aș închide lumea asta într-o colivie..
M-aș ascunde într-un loc depărtat și cald,aș scrie toate regretele mele pe o foaie,i-aș da foc,ar rămâne numai scrumul.
    Și unde să mă duc?,încotro?.
Cine mă ajută să evadez?,vreau să trăiesc măcar odată într-un basm,să regăsesc finalurile fericite.
   Să plutesc pe un nor moale și catifelat..Hmm,aș vreaaaaa să mă îndepărtez cât mai repede,iar inima mea să se dilate prin vene,ciudat.
    Vreau să ma duc undeva,într-un loc pustiu,să simt liniștea,să uit de toot.
Visele ar crește în mine o speranță,iar glasul trupului meu ar răsuna până departe.
Dar deocamdată sunt închisă într-o colivie,respir din ce în ce mai greu.Calc mereu pe ghimpi ascuțiți și tăioși.
 Gratiile deja mă fac să urlu,într-un colț pătrunde o lumină,dar deja se îndepărtează...STAI!,vreau să ma prind de ea și să mă rup de aici,dar nu pot.Hai dumă departe,hai odată!!
     Nu merge,praful îmi întunecă orizontul.
                  EROARE nu poți evada de aici,e ceva care te leagă de acest loc,ceva ce refuză să te lase...

autumn

Natura urlă,copacii se agită,totul e mort.

Ecoul sufletului se aude lin în tăcerea asurzitoare.

În urmă frunzele palide se rătăcesc prin codrul adormit,

Adierea blândă,care cuprinde întreaga natură monotonă,

Mângâie copacii lipsiți de vlagă și tot odată a luat cu ea  toate speranțele pe care mi le-am făcut.

Deseori nostalgia te cuprinde,te sfâșie,te doboară.

Frumusețea toamnei,șoaptele ei,

Te induc în eroare.

Razele șirete,te înconjoară într-un vârtej melancolic.

Umbrele și zgomotele extrase din natura moartă,te cheamă tot mai aproape.

Cerul întunecat plânge și suspină.

Un gemăt sumbru se izbește de întreaga melancolie,provocând neliniște.

Inima suspină,

Văd niște siluete stranii,dar totul se risipește.

Și stropi reci și cristalini alunecă încet prin atmosfera cuprinsa de către ghearele toamnei.

Și iată,totul e cuprins de farmec.

Vraja aceasta pune stăpânire pe tot,simt că mă pierd

Deja inima mea este devastată de multă nostalgie.

În corpul meu se petrece ceva,

Nu știu ce,e ceva trist,

Ceva pune stăpânire pe mine,mă controlează și îmi bântuie prin vene.

Gândurile îmi zboară prin creier,

Dar deodată au scăpat de sub control,

Plutesc deasupra norilor,

Inima pulsează mii de vise,

Freamătul codrului îmi umple sufletul cu tristețe,

E o magie care mă cuprinde și mă ridică până la nori.

Zbor,mă înalț tot mai sus,visez,

În interiorul meu se petrece ceva,

E emoția de toamnă!

cine sunt eu?

Cine sunt eu?,sunt o ființă de pe Terra,un om simplu,o fată,o chestie ciudată pe care nimeni nu o ințelege.

Sunt lucrul ăla minuscul pe care îl poți rănii fără să-ți dai seama,lucrul ăla minuscul care în acest moment simte că e atât de singură,se simte de parcă ar fii într-o pădure fără copaci.

Și vede câtă lume falsă și cretină e in jurul ei,ea privește,zâmbește dar în interior arde.

Și o vezi râzând,dar interiorul ei e mut,ea mimă nepăsarea,dar totuși îi pasă.

Sare în ajutorul lui X iar el drept răspuns îi oferă o propoziție la care ea nici nu se gândea,ea vrea să fie prietenă cu toți,ea vede că nu merită,dar totuși încearcă.

Lumea din jur îi spune că gândește întotdeauna negativ,doar ea știe ce simte,ea știe de ce gândește mereu așa.

Se teme,dar totuși cui îi pasă?,cine vede că ea încearcă să fie totul bine?,nimeni,ea așteaptă totuși la ceva,nici nu știe la ce,creierul ei e dat pe dos,nici nu știe ce simte,nu știe când să râdă și când nu.

Ea vede lumea asta atât de mare pentru ea,e o ciudățenie la care nimeni nu are ochi să o descopere în totalitate.

Stă în clasă,discută cu colegii dar mintea ei zboară altundeva.Ea își dorește multe,ea vrea să schimbe ceva, în zadar.Și are momente când îi vine să urle,dar se abține,ceva o oprește,ce?,nici ea nu știe!

E un labirint,unul foarte încurcat,cine să găsească ieșirea?,nimeni.

Și când iese afară privește natura,ar împărtăși sentimentele ei cuiva,ar împărtăși impresiile ei care sunt cu totul ciudate,vrea să guste viața,dar nu știe cum.

Speră că într-o zi va deveni totul realitate,ea speră și speră și iar speră.

Ea își zice în sinea ei că nu vrea dragoste,nu vrea să sufere,e ciudat nu?,dar ea e încă un copil care refuză să crească.Câteodată își exprimă ideiile ei,i se par normale,dar cei din jur văd asta ca pe o ciudățenie,ea tace și ascultă nepăsarea altora.

Și până la urmă"Cine sunt eu?!"

about anything

"O inimă care așteaptă neîncetat o adiere caldă

Glasul ei răsună peste tot,numai tu nu ai urechi să auzi disperarea ei

Viața te inspiră în orice clipă,

Sentimentele se sting odată cu trecerea anilor

Umbrele amintirilor te urmăresc pas cu pas

Viața îți oferă câte o ironie după placul ei

Gândim la fel dar totuși diferit

Speranțele nu mai există

Lumea este prinsă într-o pânză de păianjen care refuză să se rupă" 

Ca să uit de noi!

Cum e atunci când persoana iubită pleacă de lângă tine? Cum e atunci când simți nevoia să mori pentru că el a luat decizia asta? Cum e atunci când vorbești cu el ca prieteni, și simți nevoia să-i spui “Te iubesc!” ? Cum e atunci când crezi că nu mai poți? …Da! E greu.. Și ce vei face?Vei repeta încontinuu”Da! Îl pot uita, pentru binele lui voi renunța.” E greu, dar totuși te gândești la fericirea lui și poate că fericirea lui este o dorință, aceea de a renunța la iubirea pe care ți-o poartă în suflet. Rare ori întâlnești cupluri care se despart dar totuși rămân prieteni, când am trecut prin asta, nu mi-a fost ușor să cred că el e prietenul meu , nu iubitul meu, e greu dar trece. Cu timpul îl vei uita. Și te vei învinovăți pentru toate, vei crede că a fost numai vina ta, că nu ai știut să-l ții lângă tine, că puteai să-i dovedești de mai multe ori că-l iubești și că ai fi în stare de orice pentru el. Însă nu în totalitate e vina ta, într-o relație greșesc amândouă persoane, dar dacă iubești ierți și dacă ierți, cu timpul uiți.

Deja a trecut ceva timp, vei încerca să ieși din ce în ce mai mult cu prietenii, să te distrezi și să zâmbești chiar dacă inima ta nu o face..Dar vei reuși să treci peste , și cu timpul îti va fi mai ușor, amintirile vor veni prin mintea ta , vei ofta si vei zâmbi! Prietenii îti sunt alături mereu, oricând ai nevoie de un sfat..te vor ajuta. Timpul tău îți va fi ocupat cu prietenii, și cu alte lucruri pe care înăinte nu le puteai face, te gândeai foarte mult la el, nu vroiai să-l rănești, vroiai să-l mulțumești pentru că-l iubeai și te iubea.Era singurul băiat din viața ta, nu-l puteai compara cu altcineva deoarece îl iubeai prea mult. . În fiecare zi  după ore, aștepta cu zâmbetul pe buze  să-i furi zâmbetul cu un sărut . Dar totul s-a terminat, tu ai rămas aceeași fată din totdeuna pentru că fără el un poți fi altceva, coroana ți-a dispărut odată cu despărțirea.Iar el, el e băiatul  care își petrece timpul cu lucruri banale.

Și așa trece timpul.Tu îți aduci aminte de tot și te gândești dacă și lui îi mai vin în minte momentele petrecute împreună. Nici măcar nu mai știi ce vrei, poate că simți nevoia să ai pe cineva lângă tine, ca iubit, dar îl iubesti prea mult și nu poți face asta. Uneori te gândești să faci ceva să fiți iarăși împreună, dar ți-e frică, ți-e frică de faptul că te-ar putea respinge. Așa că vei tace și vei spera să se întoarcă, deși.. sunt slabe șanse.

După un timp nu-ți mai pasă, ai deschis ochii, ai văzut adevărul . Nu se va întoarce , prietena ta vorbește cu el pe mess, îi adresează câteva întrebări iar el răspunde, un răspuns a fost” N-o s-o mai caut niciodată ca să ne împăcăm”. Când ai citit asta, inima s-a întristat, a plâns . Lacrimile curgeau pe obrajii tăi. Apoi , dintr-o dată ți-ai spus” Pot să-l uit!”. Și acum crezi și-ți repeți întruna în gând acest lucru.

Hmm, spuneai că-l poți uita nu? …Nu este așa, dar ți-e frică să începi un nou capitol,ți-e frică să un dai greș, l-ai întrebat dacă a început să placă o altă fată, răspunsul a fost afirmativ, acum chiar nu mai ai nicio șansă. Poate că te simți înlocuită, folosită…dar ce rost are? El un te mai iubește..acum o are pe ea, buzele , ochii, inima lui aparțin altei fete. Trebuie să te resemnezi!

P.S: ceea ce e scris mai sus sunt trăirile unei prietene.

ALINARE

Ceva adevărat este că îți poți alina durerea prin versuri scrise,rostite,gândite.
Scriind supărarea,tristețea,regretele,amăgirile pe un blog,e ca și cum cineva te-ar asculta fără încetare,ar fii o iluzie care te alină într-o "Postare nouă".
Sună ciudat?Nu,chiar deloc,e ceva normal pentru mine,mă regăsesc aici,scriind.
O să sune ciudat,dar câteodată,aici îmi regăsesc liniștea,departe de cuvinte seci,departe de oameni ziși "FAKE",departe de lumea aia fără pic de culoare.
O ramură care te ajută să-ți exprimi sentimentele fără ca cineva să te judece.

Aroma fericirii

Lacrimi,indoieli,sentimente,poze arse,secrete,tristete,anturaj,amagiri,tipete,urlete,furie,regrete...MEDICAMENTUL perfect "zambetul tau de copil".

Simte aromele naturii,nisipul uscat si fierbinte,iarba catifelata,rasaritul,apusul,clipele.

Creazati o gara de pe care vin si pleaca vise,pune in dulap pe umeras toate regretele,aseaza  intr-o cutie toate amintirile,pune intr-un seif toate dezamagirile,aduna cheile,aruncale intr-o prapastie fara fund.Urla,tipa,zbiara,viata e frumoasa...

Aseazate la masa,comanda o cafea cu vise,un biscute umplut cu sperante,simte aerul plin de optimism.Alearga catre usa libertatii, Ce vezi?...libertate,aici unde spui NU tristetii,unde totul e o speranta,unde iti poti creea o lume imaginara,fara consecinte.

Felicitari,ai patruns intr-o noua ERA,un nou UNIVERS,o noua GALAXIE,acum ai ocazia sa fii ce vrei tu sa fii,sa gusti viata din plin.

AI INCREDERE,SPERI,POTI,FACI!!!

Teamă (:

Te-ai temut de întunericul nopții înăinte ca el să apară,te-ai temut de o inimă înăinte ca ea să iubească,te-ai temut de viitor înăinte ca el să vină,te-ai temut de o minciună înăinte ca ea să fie rostită,te-ai temut de o furtună înăinte ca norii să apară.Te-ai temut de tot din jurul tău,totul care se prăbușește puțin câte puțin,moleculă cu moleculă,om cu om.




Omul,prăbușindu-se încetul cu încetul,neapucând să observe focul mistuitor din inima sa care îl topește ușor.Având copii fidele în orice colț al lumii,reușește incet,incet să distrugă pe cei opuși lor.Cu o simplă minciună ucide un suflet,cu un singur ordin distruge o familie,cu cinci hârtii valoroase îi rupe pe cei visători de lumea lor pură si curată.
Ajungând la momentul cel mai critic,întrebandu-se
"de ce?",rămân singuri,fără putere,având un drum in față plin de gropi,praf,fum,ceață si pietre ascuțite care le pătrund in trupul lor lipsit de vlagă.