vineri, 23 martie 2012

Zi de zi merg printre siluete stranii care parca sunt lipsite de inima...lumea asta e intr-o ceata totala si nu stiu cand va aparea soarele.
M-am inchis ermetic in mine pentru a nu da voie supararii,dar ce sa vezi? problema e ca ea,supararea deja a patruns,sunt atat dezamagita de toate persoanele care pentru ei nu sunt decat obiectul care il folosesc doar atunci cand au nevoie,cand isi termina treaba sunt pusa din nou in sertar pana cand voi fi din nou de folos.
Am crezut in oameni si am ajuns sa-i urasc.
Am crezut in vise,dar am inceput sa le sting usor usor.
Am crezut in incredere,dar increderea m-a tradat.
Sunt un om pesimist si asta nu inseamna ca sunt prea inchisa ci inseamna ca sunt doar realista...
Inauntru sunt practic o ruina ce asteapta sa fie renovata,dar sunt complet nula si am obosit sa fiu asa.
Mi-am pierdut speranta ca ceva se poate schimba in bine...astept doar ca zilele sa treaca si timpul sa-si spuna cuvantul.

2 comentarii:

  1. Foarte frumos exprimată senzaţia, şi... marea nimereală e că recent am vorbit cu o persoană care gândea exact ca tine. Acum, sper să iei în seamă ultima parte a postării - timpul, zilele care trec sunt cu adevărat nişte medicamente. Vei vedea că va fi bine >:d<

    RăspundețiȘtergere
  2. n-am mai intrat pe blog de vreo 8 luni,dar azi cand am citit tot ce am scris aici mi-am dat seama ce fel eram inainte,cata durere...s-au schimbat vremurile..ce repede trece timpul!

    RăspundețiȘtergere