Aprilie,

a patra luna din an cu 30 de zile si o minunata gazda pentru domnisoara ”primavara”.

Iubesc natura si iubesc primavara asa cum ador sa miros florile copacilor ca imi ies in cale.

Momentan am nevoie de soare,deoarece simt cum natura plange,invaluita de vantul rece si 

insuportabil.

Vreau o atmosfera calda si induiosatoare.

Vreau primavara visata pe tot timpul iernii.

Am nevoie de soare.

Cu ochii in tastatura iti zic tie,aluia de acolo care iti strecori ochii prin aceste randuri ca;
Ai invatat prima data sa plangi si apoi ai gustat un zambet.
Ca tresari in fiecare dimineata cand vezi soarele dupa o furtuna.
Ca si tu ai ranit oameni,ai fost ranit si inca traiesti.
Ca tii macar la o persoana din viata ta chiar daca te-a ranit.
Ca iubesti si iti pasa si asta-i defectul tau,iti pasa prea mult.
Ca uneori te intelegi cu pereti,muzica sau animalele decat cu oameni care te-ar judeca pentru ceea ce esti.
Ca macar odata cineva ti-a cerut sa te schimbi si asta-i imposibil.
Ca vrei in van ceva mai bun.
Ca ai momente cand te regasesti in cele mai simple lucruri.
Ca adori ciocolata.
Ca ai momente cand vorbesti singur.
Cand erai mic,macar odata ai facut o colectie.
Ca urasti prefacutii si egoistii.
Ca intalnesti la orice colt fiinte umane si seci care se strecoara in viata ta doar cu un scop.
Ca ai vrea ca macar odata sa gasesti un trifoi cu patru foi.
Ca ai in viata ta oameni care nu te inteleg si nici nu poti sa-i faci sa te inteleaga.
Ca inhalezi minciuni,laude si multa rautate in scoala ta.
Ca incet incet incepi sa urasti oamenii,dar totusi ai nevoie de ei.
Ca lasi timpul sa le rezolve pe toate.
Ca totusi speri ca 'maine' va fi mai bine ca 'azi'.
Ca ai avut momente in viata cand,chiar ai ras cu pofta.
Ca deseori increderea te-a tradat.
Ca multe persoane din viata ta au plecat si marea majoritate nu s-au mai intors.
Ca macar odata te-ai simtit singur.
Ca uneori sentimentele sunt mai accentuate seara.
Ca ai plans pe ascuns.
Ca ai avut momente cand tot ce vroiai e putina liniste.
Ca ai invatat ca lumea nu se va opri niciodata in loc pentru durerea ta,ai invatat ca oamenii vin,pleaca,se schimba si isi pun alte masti si ti-ai dori ca macar odata sa le cada mastile.
Ca ai invatat ca increderea se castiga greu si o pierzi atat de usor.
Ca ai simtit de-atatea ori vorbe seci infipte in spate de catre ei,persoanele pe care-i credeai prieteni.
Ca ai macar o melodie care te descrie complet.
Ca esti barfit dupa cum te imbraci si cum gandesti.
Ca odata ti-a trecut prin cap ca doar tu cu tine sunteti frati.
Ca sentimentele se dizolva usor si fara apa.
Ca altii iti fura visele.
Ca exista mai multa suferinta decat fericire pe pamant.
Ca fara sentimente nu exista suferinta,dar fara suferinta n-ai mai fi atat de puternic.
Ca ai fost folosit doar pentru fericirea celor din jur.
Ca ajungi in momentul critic cand ii tragi pe toti dupa tine.
Ca dupa atata falsitate si rautate,ti-ai inchis sufletul.
Ca fara vicii am fi doar niste roboti.
Ca nu ai nevoie de prieteni noi in fiecare zi.
Ca te pierzi cu firea vazand ce au ajuns oamenii.
Ca ai vrea macar odata sa le dai ochii tai celor rai sa se priveasca singuri.
Ca oamenii sunt creaturi genetice menite sa te distruga.
Ca fugi de minciuni,dar mici sau mari,minciunile sunt tot minciuni.
Ca ai citit asta si te-ai regasit macar in cateva randuri.

Zi de zi merg printre siluete stranii care parca sunt lipsite de inima...lumea asta e intr-o ceata totala si nu stiu cand va aparea soarele.
M-am inchis ermetic in mine pentru a nu da voie supararii,dar ce sa vezi? problema e ca ea,supararea deja a patruns,sunt atat dezamagita de toate persoanele care pentru ei nu sunt decat obiectul care il folosesc doar atunci cand au nevoie,cand isi termina treaba sunt pusa din nou in sertar pana cand voi fi din nou de folos.
Am crezut in oameni si am ajuns sa-i urasc.
Am crezut in vise,dar am inceput sa le sting usor usor.
Am crezut in incredere,dar increderea m-a tradat.
Sunt un om pesimist si asta nu inseamna ca sunt prea inchisa ci inseamna ca sunt doar realista...
Inauntru sunt practic o ruina ce asteapta sa fie renovata,dar sunt complet nula si am obosit sa fiu asa.
Mi-am pierdut speranta ca ceva se poate schimba in bine...astept doar ca zilele sa treaca si timpul sa-si spuna cuvantul.

Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni.Oameni
Eu sunt om,un om din acei oameni...am un caracter ciudat,mi s-a mai spus ca-s ciudata si ma mandresc,ma face mai puternica faptul ca sunt ciudata.
Nu prea sunt afectuoasa si nu imi cere sa ma schimb,imposibil.
Zic ca fiecare om are acel ceva special in el dar nu stie sa-l arate si mai mult 'specialul' acela il inunda cu rautate,invidie,dusmanie etc.
Am zile cand urasc tot ce-i in jurul meu,iar asta ma caracterizeaza ca fiind rece sau distanta.
Uneori ma simt ca o epava si tot ce am nevoie e de o gura de aer si putina muzica.
Sunt imperfecta,sunt pentru ca nimeni nu-i perfect si asta-i partea buna..ca imperfectiunea e frumoasa.
Mereu ma teleportez cu gandul in trecut si imi amintesc greselile pe care le-am facut,uitand ca defapt prezentul e la fel,gresesc si ranesc pentru ca nu ma pot abtine si detest asta.
Ma urasc pentru ca nu pot face ceva diferit in mine,ca nu pot schimba ceva in cei pe care ii cunosc si ma mai urasc ca sunt indiferenta fata de persoanele care tin la mine.
Cica sa nu bagi in seama toate etichetele adresate tie si toate rautatile,si cica sa-i dai dracu pe toti cand tie iti e bine...la naiba!,cat sa ma mai straduiesc sa reusesc asta,ma urasc ca nu pot face asta si ca altora nu le pasa de mine ci doar de propria persoana iar mie in schimb chiar imi pasa si nu stiu de ce.Deseori regret ca i-am spus un adevar cuiva care chiar il merita si acel 'cuiva' nu regreta nici o secunda gesturile pe care mi le ofera.
Nu ma pot schimba si poate ca nici nu voi putea..